O fostă judecătoare din Regatul Unit, care a efectuat o tranziție de gen, a decis să atace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului decizia Curții Supreme britanice privind definirea juridică a sexului feminin. Aceasta susține că sentința instanței superioare britanice, care asociază noțiunea de „femeie” exclusiv cu sexul biologic, încalcă drepturile fundamentale ale persoanelor transgen.
În aprilie 2025, Curtea Supremă a Regatului Unit a stabilit, printr-o decizie unanimă, că termenii „sex” și „femeie” din Legea privind egalitatea din 2020 se referă doar la sexul biologic. Astfel, femeile trans – chiar și cele care dețin un certificat de recunoaștere a genului – nu sunt incluse în această definiție.
Acest verdict a determinat-o pe fostea magistrată, care și-a schimbat identitatea de gen acum trei decenii, să inițieze o acțiune la CEDO. Ea susține că a fost afectată în drepturile sale fundamentale, garantate de articolele 6, 8 și 14 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Printre altele, sunt invocate dreptul la un proces echitabil, la viață privată și familială, precum și la non-discriminare.
În plângerea sa, reclamanta afirmă că instanța britanică nu a motivat suficient decizia și a refuzat să asculte probele aduse de organizațiile de activism trans. De asemenea, ea consideră că sentința o expune pe ea și pe alți cetățeni transgen la riscuri inutile, forțându-i, de exemplu, să utilizeze spații dedicate bărbaților, deși aspectul lor fizic este feminin.
Cazul este susținut de o echipă de avocați specializați în drepturile persoanelor LGBT+, inclusiv de primul avocat non-binar din Marea Britanie și de prima avocată trans de culoare din țară. Acesta este primul litigiu din istoria britanică condus integral de o echipă formată din persoane trans.