decembrie 27, 2025
qevpob6o

Un turist de naționalitate britanică, în vârstă de 70 de ani, a decedat sâmbătă pe un traseu montan din zona Bucegilor. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla pe Platoul Bucegi.

Serviciile de salvare au fost alertate printr-un apel la 112 și au intervenit rapid. O echipă de prim răspuns staționată la Baza Salvamont Baba Mare a ajuns la fața locului în câteva minute și a inițiat manevre de resuscitare, inclusiv cu ajutorul defibrilatorului.

De asemenea, a fost solicitat și un elicopter SMURD din Brașov, care a sosit în aproximativ 25 de minute. Echipajul medical de la bord a preluat procedurile de resuscitare, însă acestea nu au avut succes. Turistul a fost declarat decedat.

Trupul neînsuflețit va fi transportat de către salvamontiști până la cabana Piatra Arsă, de unde va fi preluat de reprezentanții Institutului de Medicină Legală.