Un grup de 17 tineri din Germania, Spania, Italia și România participă în aceste zile la un program de voluntariat dedicat cercetării arheologice în situl castrul roman de la Micia, unul dintre cele mai semnificative așezări militare din Dacia Romană. Inițiativa este finanțată de Uniunea Europeană prin intermediul Corpului European de Solidaritate și este coordonată de specialiști ai Muzeului Național de Istorie a României și ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Voluntarii, selectați pe baza unor criterii riguroase, lucrează cot la cot cu arheologii și beneficiază de un program complex care include atât activități practice pe șantier, cât și sesiuni de formare teoretică, workshop-uri interculturale și evenimente dedicate comunității locale. Scopul acestui proiect este nu doar să contribuie la conservarea patrimoniului, ci și să faciliteze schimbul de cunoștințe și să promoveze valorile culturale românești.
În cadrul șederii, tinerii au realizat deja materiale educaționale interactive, printre care o planșă care ilustrează istoria castrului într-un format accesibil copiilor. Acesta va rămâne la dispoziția școlii din Vețel, localitatea unde se află amplasat situl arheologic.
Castrul de la Micia a jucat un rol strategic major în perioada romană, fiind inițial un important punct militar și transformându-se ulterior într-un centru civil extins. Potrivit specialiștilor, aici au fost staționate trupe din diverse colțuri ale imperiului, iar comunitatea locală a ajuns să numere circa 15.000 de locuitori.
Proiectul, denumit „Cultures Building Inclusion and Solidarity through Culture and Heritage”, se va desfășura până în noiembrie 2025 și are un buget de peste 51.000 de euro. Voluntarii care lucrează în prezent la Micia vor rămâne în zonă până în septembrie, continuând să contribuie la demersul științific și să participe la activități educative și culturale.