Administrația președintelui american Donald Trump a decis reducerea finanțării federale pentru un program din California destinat prevenirii sarcinilor nedorite la adolescente și a infecțiilor cu transmitere sexuală. Decizia a fost motivată prin refuzul statului de a elimina din programa școlară elemente considerate parte a unei ideologii radicale de gen.
„Dacă veți continua să impuneți astfel de ideologii radicale copiilor noștri, nu vom mai plăti pentru asta”, a declarat un reprezentant al Departamentului Sănătății. Valoarea finanțării retrase se ridică la aproximativ 12 milioane de dolari.
Sursa a mai precizat că o analiză a programelor școlare din toate statele este aproape finalizată. Până la începutul săptămânii viitoare, circa 40 de state vor fi notificate cu privire la necesitatea revizuirii programelor, sub amenințarea unor măsuri similare.
În aceeași zi, Trump a anunțat că orice instituție de învățământ din California care nu respectă politicile administrației sale privind persoanele transgender va avea finanțarea federală suspendată.
Școlile din Statele Unite sunt finanțate în principal din fonduri locale și de stat, dar beneficiază și de alocații federale. De la începutul mandatului, Trump a anulat programele legate de diversitate, echitate și incluziune și a reaffirmat recunoașterea oficială a doar două sexe: masculin și feminin.
Măsurile fac parte din angajamentul președintelui de a combate ceea ce numește ideologia progresistă și de a promova politici sociale conservatoare. În iulie, administrația a intentat un proces statului California datorită politicii care permite sportivelor transgender să participe în competițiile școlare feminine.