Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara a cerut primarului Dominic Fritz să organizeze consultări prealabile cu partenerii sociali înainte de dezbaterea publică privind reorganizarea aparatului de specialitate. Acesta a fost programată pe 21 august în format online, însă sindicaliștii solicită desfășurarea acesteia fizic, în Sala de Consiliu, similar altor șase dezbateri anterioare.
Organizația sindicală a solicitat, de asemenea, precizări privind numărul maxim de posturi aprobat legal, numărul total de salariați, posturile vacante și cele care vor fi desființate, precum și detalii despre angajările efectuate prin concurs.
Primăria anunțase că intenționează să desființeze 43 de posturi, aproximativ 10% din personal, dintre care 32 sunt ocupate în prezent. Potrivit primarului, măsura ar aduce economii de peste șapte milioane de lei anual și face parte dintr-un plan mai amplu de eficientizare a administrației locale.
Reorganizarea va implica redistribuirea responsabilităților, iar personalul rămas va prelua atribuții suplimentare. Primăria intenționează să extindă ulterior procesul de restructurare și la instituțiile subordonate.