Autoritățile naționale de reglementare în domeniile energiei, financiar și al comunicațiilor sunt obligate să prezinte până la sfârșitul lunii septembrie 2025 propuneri de reorganizare internă. Acestea vizează reducerea cu 10% a posturilor de specialitate și cu 30% a funcțiilor din serviciile de support. Propunerile fac parte din proiectul de lege publicat de Guvern.
Totodată, conducerea executivă a acestor instituții va elabora o nouă grilă de salarizare, care prevede diminuarea cu 30% a tuturor salariilor și indemnizațiilor personalului. Modificările se vor aplica începând cu data intrării în vigoare a noii organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026.
Scăderile salariale se vor aplica și membrilor comitetelor de reglementare și consiliilor din cadrul acestor autorități. Inițiatorii măsurilor susțin că acestea au ca scop eficientizarea activității autorităților administrative autonome.