Ministrul turc al Transporturilor, Abdulkadir Uraloglu, a fost sancționat cu amendă după ce a încălcat grav limita de viteză pe autostradă și a distribuit pe rețelele de socializare un clip în care conducea cu 225 km/h, aproape dublul vitezei legale. Incidentul a stârnit reacții puternice în spațiul public, iar oficialul a fost nevoit să își ceară scuze în mod oficial.
În înregistrare, ministrul apare la volan pe autostrada Ankara-Niğde, depășind în viteză alte vehicule, pe fundalul unui cântec popular și al unui mesaj al președintelui Recep Tayyip Erdoğan care laudă realizările în infrastructură ale țării. Poliția rutieră a reacționat prompt, aplicându-i o amendă de peste 9.200 de lire turcești.
Ca urmare a valului de critici, Uraloglu a publicat pe platforma X o poză cu amenda primită, acompaniată de mesajul: „Îmi cer scuze națiunii noastre”. Conform legislației din Turcia, viteza maximă permisă pe autostrăzi este de 140 km/h. Statisticile oficiale indică faptul că anul trecut au avut loc aproape 1,5 milioane de accidente rutiere, în care au decedat peste 6.300 de persoane.