decembrie 28, 2025
cv2bz1b

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat că o serie de companii de stat au fost conduse în mod intenţionat spre prăbuşire financiară, pentru a le permite unor grupuri să profite de patrimoniul acestora. Potrivit oficialului, acest mecanism a fost pus la punct printr-o acţiune coordonată, în care firmele au fost gestionate de persoane numite politic, cu scopul de a reduce performanţa economică şi de a le împinge spre insolvenţă.

Miruţă a precizat că, în prezent, 12 dintre cele 40 de societăți subordonate ministerului său se află în stare de insolvenţă. El a susţinut că obiectivul actual este de a readuce aceste entități la performanţă și de a le feri de faliment, nu de a le lichida.

Ministrul a mai adăugat că persoanele care au condus astfel de companii au fost desemnate de foşti miniştri şi de formaţiuni politice, având misiunea de a slăbi poziţia financiară a acestora. Scopul final, conform acuzațiilor, ar fi fost ca respectivele firme să devină vulnerabile şi să poată fi preluate la preţuri infime de către interese private.