Premierul a condus, luni, o ședință de lucru cu reprezentanții asociațiilor de magistrați pentru a discuta proiectul de reformă a sistemului de pensii din justiție. Inițiativa face parte din pachetul de măsuri guvernamentale menite să reducă cheltuielile publice și să asigure sustenabilitatea bugetară.
În cadrul discuțiilor, s-a precizat că propunerile legislative sunt aliniate standardelor europene, dar țin cont, în același timp, de principii de echitate socială, eficiență și realități economice. Printre modificările anunțate se numără majorarea vârstei de pensionare și revizuirea modului de calcul al pensiilor, măsuri ce urmărește și menținerea calității serviciilor publice.
De asemenea, s-a punctat necesitatea unor perioade de tranziție pentru a asigura stabilitatea sistemului. Au fost abordate, de asemenea, aspecte legate de salarizare, condiții de muncă și volumul activității în domeniul justiției.
La întâlnire au participat, alături de șefia executivului, reprezentanți ai Ministerului Justiției și ai principalelor asociații profesionale ale magistraților din țară.