Comunitățile străvechi din China și Asia de Sud-Est utilizau tehnici avansate de conservare a trupurilor prin expunerea la fum cu peste 10.000 de ani în urmă, cu mult înaintea apariției mumificării egiptene, conform unor studii recente.
Spre deosebire de mumificarea naturală din zonele aride, aceste practici au apărut în regiuni cu climă tropicală umedă, unde procesul de descompunere este accelerat. Cercetătorii au analizat schelete găsite în mai multe țări asiatice, observând particularități care indică procedee sofisticate de prelucrare a cadavrelor.
Analizele osteologice au demonstrat că oasele nu prezintă urme de expunere la temperaturi extreme, infirmând ipoteza incinerării. Starea de conservare excepțională sugerează că obiectivul principal era păstrarea integrității corpului, probabil prin tehnici de afumare îndelungată.
Aceste descoperiri indică faptul că tradiții considerate recente în antropologie au rădăcini adânci în istoria umană. Tehnicile identificate în comunitățile contemporane din Papua au analogii directe cu practicile funerare ale populațiilor antice.
Procesul de afumare oferea nu doar o soluție practică de conservare, ci și o dimensiune culturală profundă. Permitea comunităților să păstreze legătura cu defuncții și reflecta credințe spirituale complexe despre viața de după moarte.
Această descoperire reconfigurează înțelegerea noastră asupra dezvoltării practicilor ritualice în societățile umane timpurii și evidențiază universalitatea dorinței de a transcendență moartea prin păstrarea prezenței celor dispăruți.
