Curtea de Apel din Atena a aprobat extrădarea fostului oligarh Vladimir Plahotniuc spre Republica Moldova. Decizia finală va fi luată de Ministerul Justiției din Grecia. Ședința a avut loc în absența acuzatului, fiind prezenți doar avocații săi și reprezentanți ai Ambasadei Moldovei.
Plahotniuc și asociatul său, Constantin Țuțu, au fost prinși la aeroportul din Atena pe 22 iulie, în timp ce încercau să plece spre Dubai folosind documente false. Ulterior, instanța elenă a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru o perioadă de 40 de zile.
Deși li s-a ridicat ulterior măsura arestului, cei doi au rămas reținuți în penitenciarul Korydallos pe baza unui mandat internațional, în așteptarea deciziei de extrădare.
Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în iunie 2019, imediat după pierderea puterii, și este cercetat în mai multe dosare penale. Presa străină a relatat că acesta a efectuat mai multe vizite la Moscova în ultimul an, tot cu identități false.