Autor: Redacția
Primăria Capitalei intenționează să preia un teren viran de 45.008 de metri pătrați, aflat pe Bulevardul Unirii și cunoscut sub denumirea de „Esplanada”, pentru a derula un amplu program de regenerare urbană. Propunerea va fi discutată în ședința Consiliului General al Municipiului București.
Terenul, care în prezent este administrat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, va fi transferat în domeniul public al municipiului, în conformitate cu Hotărârea de Guvern 592/2019. Scopul este transformarea zonei într-un spațiu dedicat funcțiilor publice de interes metropolitan: cultural, educațional, administrativ, medical, sportiv și civic.
După finalizarea procedurii de transfer, va fi lansat un concurs internațional de arhitectură și urbanism pentru a asigura o soluție integrată de dezvoltare. Printre obiectivele proiectului se numără crearea de echipamente publice, rețele de spații verzi și pietonale, îmbunătățirea conectivității și promovarea durabilității energetice.
Finanțarea va fi asigurată din bugetul local sau din surse legale, iar lucrările vor urma programelor prioritate de reconversie funcțională aprobate la nivel național.