decembrie 27, 2025
9bf3t7

Un avocat din Ploiești, deja cercetat în dosare legate de fraude imobiliare de amploare, a fost trimis în judecată într-un nou caz penal. Acesta este acuzat că a organizat înstrăinări fictive a trei mașini de lux, aparținând cabinetului său de avocatură, în încercarea de a evita punerea lor sub sechestru.

Împreună cu acesta, a fost trimisă în judecată și o avocată stagiară, suspectată că l-a asistat în operațiunile ilegale. Cei doi sunt acuzați de fals în înscrisuri și abuz de încredere, cu consecințe deosebit de grave, șase persoane fiind vătămate în acest context.

Potrivit informațiilor oferite de autorități, mașinile au fost „vândute” unor persoane apropiate, printre care se numără și o femeie în vârstă de 79 de ani, din județul Constanța, care nu deține permis de conducere. Prejudiciul total produs este estimat la aproximativ 442.000 de euro.

Acest nou dosar se adaugă unui altul, mai amplu, în care avocatul este anchetat alături de alți implicați – notari, dezvoltatori imobiliari și oameni de afaceri – pentru fraude legate de proiecte rezidențiale din Ploiești, cu un prejudiciu de 8,7 milioane de euro.