În Italia, un fenomen tot mai amplu îngrijorează specialiștii: peste 200.000 de tineri se retrag complet din viața socială, refugiindu-se în camerele lor și întrerupând orice legătură cu lumea exterioară. Această formă extremă de izolare, denumită uneori sindromul hikikomori, este văzută ca un răspuns la presiunile sociale, la anxietățile generate de mediul online și la dinamica familială contemporană.
Specialiștii identifică trei etape principale ale acestui proces. În prima fază, tinerii încep să evite activitățile sociale și să manifestă o rezistență tot mai mare față de școală. Apoi, abandonul școlar devine total, iar în faza cea mai avansată, relațiile cu părinții se deteriorează semnificativ, tânărul închizându-se literalmente în camera sa.
Cercetătorii observă că fenomenul afectează în special tinerii de sex masculin, iar cazurile cele mai severe sunt predominante în rândul băieților. Factorii declanșatori sunt complecși: de la teama de a fi judecat și presiunea pentru performanță, până la expunerea excesivă la conținuturi negative pe platformele digitale.
Mediile online joacă un rol dublu: pe de o parte, ele amplifică anxietățile prin conținuturi alarmiste și prin cultura comparației sociale; pe de altă parte, oferă o scăpare temporară prin jocurile video și prin comunitățile virtuale, care devin un substitut pentru interacțiunea umană reală.
Rolul familiei este crucial. Dinamici precum hiperprotecția parentală, presiunea excesivă pentru succes și incapacitatea de a gestiona eșecul contribuie la agravarea situației. De asemenea, societățile cu rate scăzute de natalitate par să fie mai afectate, deoarece așteptările concentrate pe un singur copil cresc semnificativ.
Semnalele de avertizare includ retragerea socială progresivă, evitarea activităților extracurriculare și dificultăți crescânde în a participa la ore. Specialiștii recomandă intervenții timpurii, adaptarea programelor școlare și consiliere familială pentru a preveni agravarea stării.
Soluțiile propuse implică eforturi coordonate: de la educație digitală și reglementarea accesului la conținuturi online, până la schimbări în mentalitatea educației și parentingului. Esențial este să se înțeleagă că izolarea extremă nu este o simplă alegere, ci un răspuns la un mediu perceput ca ostil și cerșetor de performanță.
