Forțele de ordine din Regatul Unit au fost instruite să ofere publicității etnia și naționalitatea persoanelor suspectate de infracțiuni, ca măsură în urma unor acuzații că autoritățile au ascuns astfel de detalii în cazuri legate de solicitanți de azil.
Conform noilor directive provizorii emise de Consiliul Național al Șefilor de Poliție și Colegiul de Poliție, instituțiile vor avea posibilitatea să dezvăluie informații suplimentare despre suspecți în anchete sensibile sau de mare interes public. Până acum, poliția din Anglia și ata Galilor anunța doar vârsta și locul de reședință al persoanei arestate.
Decizia a fost luată în contextul unor cazuri recente care au stârnit controverse. În Warwickshire, doi bărbați au fost acuzați de viol asupra unei minore, iar liderii locali au susținut că cei doi ar fi solicitanți de azil din Afghanistan. Aceste afirmații au condus la acuzații că autoritățile au încercat să ascundă informații esențiale.
Problema dezvăluirii etniei a jucat un rol important și în evenimentele din vara anului trecut, când dezinformările legate de făptașul unor crime au circulat rapid pe platformele online, generând tensiuni sociale.
Noua orientare are ca scop combaterea răspândirii de informații false și a speculațiilor. Un reprezentant al poliției a explicat că, în era digitală, informația se răspândește extrem de rapid, iar lipsa unor date oficiale poate crea un vid care este umplut cu relatări inexacte.
În mai, de exemplu, poliția din Merseyside a decis să divulge rapid etnia șoferului care a pătruns în mulțime cu mașina, tocmai pentru a preveni dezinformarea.
Actualizarea protocolelor a fost solicitată și de reprezentanți publici, care au susținut că este necesar să se răspundă eficient preocupărilor cetățenilor, garantând în același timp dreptul la un proces echitabil.