decembrie 26, 2025
7zrw2

Bogdan Mândrescu a fost ales președinte al Asociației Aeroporturilor din România (AAR), iar Sorin Manda a devenit prim-vicepreședinte. Manda este fratele soțului primăriței Craiovei. În funcția de secretar general a fost numit Sorin Gârdea, directorul Aeroportului Sibiu, unde Parchetul European investighează un caz de fraudă cu fonduri europene de peste 54 de milioane de euro.

Au fost desemnați și șase vicepreședinți regionali: Bogdan Artagea (Constanța), Lucian Taropa (Timișoara), Ioan Măriuța (Suceava), Andrei Peti (Târgu Mureș), Răzvan Horga (Oradea) și Radu Bezniuc (Bacău).

Mândrescu, considerat apropiat de PSD, a fost recent amendat cu 10.000 de lei pentru nereguli financiare în perioada când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor. El a contestat amenda, susținând că nu a fost ordonator principal de credite și că pedeapsa este disproporționată.

Pe 3 septembrie 2025, Mândrescu a fost numit director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) printr-o procedură de selecție secretizată. El a mai condus CNAB între 2017 și 2018, perioadă încheiată cu demisia sa după ce controalele au descoperit nereguli.

Indemnizația lunară brută a directorului general al CNAB este de 69.348 de lei, în timp ce compania a înregistrat un profit net de 608 de milioane de lei în 2024.