decembrie 27, 2025
xjnsjc

Bucureștiul devine, timp de patru săptămâni, epicentrul muzicii clasice la nivel internațional, odată cu deschiderea celei de-a 27-a ediții a Festivalului George Enescu. Evenimentul, unul dintre cele mai importante din România și recunoscut pe plan global, reunește peste 4.000 de interpreți din 28 de țări, care vor susține mai mult de 100 de concerte.

Sub bagheta artistică a lui Cristian Măcelaru, festivalul comemorează 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român. Programul acestei ediții se sprijină pe trei direcții esențiale: promovarea operei enesciene, inovația în interpretare și extinderea spectacolelor în comunități, cu concerte programate în numeroase orașe ale țării.

Printre noutăți se numără lansarea unor serii precum „Enescu in Control” și „Enescu – JTI Immersive Experience”, precum și revenirea operei și baletului în agenda festivalului. În 2025, vor fi interpretate peste 45 de lucrări semnate de George Enescu, de la celebra „Rapsodii române” până la opera monumentală „Oedipe”, pusă în scenă de regizorul Stefano Poda.

Publicul va avea ocazia să asculte orchestre de prestigiu mondial, printre care Royal Concertgebouw Orchestra, Philharmonia Orchestra, Tonhalle-Orchester Zurich și multe altele. De-asemenea, festivalul se extinde și în orașe precum Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu sau Brașov, aducând muzica simfonică mai aproape de publicul din toate colțurile țării.

Evenimentul este organizat sub patronajul președintelui României și beneficiază de finanțare publică, consolidându-și statutul de proiect emblematic al culturii românești pe plan internațional.