Prima seară a Festivalului Enisala – Unitate la cetate a adus împreună peste 50.000 de persoane, într-un cadru spectaculos marcat de aviație, parașutism și concerte. Evenimentul, desfășurat sâmbătă seara, a debutat cu un spectacol aerian organizat de Aeroclubul României, care a impresionat publicul prin manevrele executate de trei aeronave, inclusiv una condusă de o femeie pilot.
Au urvat parașutiști care au coborât din cer purtând steagul României, într-un moment emoționant apreciat de spectatori. Mulți dintre vizitatori au venit special pentru acest eveniment, unii provenind chiar din alte zone turistice, cum a fost cazul unor participanți din Galați.
Pe scenă au urcat formații precum „Perla Deltei” și „ZadunaiskaSici”, iar seara a continuat cu artiști de top precum Alex Velea, The Urs și Zdob și Zdub. Evenimentul a reprezentat și un impuls economic pentru localnici, comercianții din Jurilovca afirmând că a fost o adevărată „gură de oxigen”, mai ales într-un an în care alt festival local important a fost anulat.
Festivalul va continua duminică și luni, cu artiști precum Daniela Matache, Sara Mihai, Andra, The Motans și mulți alții, iar fiecare seară se va încheia cu focuri de artificii. Organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Sarichioi și Autentic Events, evenimentul are și un scop caritabil, invitând participanții să sprijine un copil din localitatea Enisala.
Cetatea Enisala, locul desfășurării festivalului, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Tulcea, construită de genovezi în secolul al XIV-lea și ulterior administrată de domnitorii români și otomani.