Franța a convocat joi ambasadoarea Italiei la Paris, ca urmare a unor declarații considerate inacceptabile ale vicepremierului italian, Matteo Salvini, care l-a vizat pe președintele francez Emmanuel Macron. Discuțiile au avut loc în contextul dezbaterilor privind posibila trimitere a trupor în Ucraina.
În timpul unei vizite la Milano, Salvini a fost întrebat despre eventuala implicare a militarilor italieni pe teritoriul ucrainean după încheierea ostilităților. Ca replică, liderul Ligii a sugerat ca Macron să meargă personal, echipat cu cască și armă. Declarația a stârnit reacții puternice din partea oficialităților franceze.
Surse diplomatice au precizat că ambasadoarei i s-a reamintit că astfel de comentarii subminează relațiile bilaterale dintre cele două țări și contrastează cu colaborarea recentă, inclusiv în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei.
De menționat că Franța și Marea Britanie au anunțat intenția de a forma o coaliție de țări care să trimită trupe în Ucraina ca măsură de securitate post-conflict. În schimb, premierul italian, Giorgia Meloni, s-a distanțat de această inițiativă.
Salvini, apropiat de Marine Le Pen, a mai criticat anterior președintele francez, acuzându-l că ar risca escaladarea conflictului cu Rusia.