Etichetele aplicate pe produsele alimentare pot crea adesea confuzie. Termeni precum „se consumă până la”, „valabil până la” sau „dată de ambalare” nu au întotdeauna același înțeles și, de cele mai multe ori, nu semnifică momentul în care un produs devine nesigur. În realitate, acestea se referă mai degrabă la calitatea și prospețimea alimentului, nu la pericolul iminent de intoxicație.
Această neclaritate are însă costuri semnificative. Doar în Statele Unite, se estimează că aproximativ trei miliarde de kilograme de mâncare sunt aruncate anual din cauza interpretării greșite a termenelor de valabilitate.
Sistemul de etichetare a evoluat haotic, fără o standardizare unitară. Fiecare producator stabilește propriile termene, folosind uneori modele matematice, teste de anduranță sau, pur și simplu, luând ca referință produsele concurenței. Ca urmare, două articole alimentare aproape identice pot avea date de expirare total diferite. Diferențele se regăsesc și la nivel legislativ: unele state impun termene strict pentru lactate, altele nu reglementează deloc acest aspect.
În ciuda percepției că aceste date ar fi doar o tactică de marketing, specialiștii susțin că ele reflectă un sistem complex și descentralizat. Cu excepția unor categorii sensibile – cum ar fi carnea crudă, peștele, lactatele nepasteurizate sau alimentele pentru copii – majoritatea produselor rămân comestibile chiar și după data tipărită pe ambalaj. De exemplu, ouăle pot fi păstrate în refrigerare între trei și cinci săptămâni, iar produsele congelate își păstrează calitatea și peste un an.
O atenție deosebită trebuie acordată cărnii crude. Data afișată nu oferă o garanție absolută, deoarece condițiile de depozitare acasă variază. Frigiderele personale nu mențin întotdeauna temperatura optimă de sub 4°C, așa că se recomandă consumarea cărnii de până în una sau două zile de la cumpărare, iar a celei de vită în patru-cinci zile.
În încercarea de a reduce confuzia, unele state, precum California, vor introduce din iulie anului viitor etichete standardizate: „optimum de calitate până la” și „se consumă obligatoriu până la”. La nivel național, se discută și despre o reglementare federală unitară. Până atunci, cea mai bună abordare rămâne folosiraea simțului comun, cunoașterea condițiilor de depozitare acasă și evitarea aruncării alimentelor care sunt încă sigure.
