Un bărbat a fost reținut de Garda Civilă spaniolă după ce a incendiat un bar din localitatea Los Palacios y Villafranca, situată în provincia Sevilia. Motivul acestui act violent a fost refuzul personalului de a-i oferi maioneză pentru un sandviș pe care îl comandase.
Potrivit informațiilor, individul, însoțit de un prieten și de propriul fiu, a părăsit inițial localul și s-a îndreptat către o benzinărie din apropiere, de unde a cumpărat o sticlă cu benzină. La întoarcere, a mai întrebat o dată dacă localul dispune de maioneză, iar înainte de a primi un răspuns, a stropit barul cu lichidul inflamabil și a apris focul cu o brichetă.
Intervenția rapidă a poliției locale a permis arestarea făptașului, care a suferit și arsuri în timpul incidentului. Acesta a fost transportat la un centru medical pentru îngrijire, iar acum se află sub anchetă pentru distrugere și punere în pericol a integrității fizice a altor persoane.
Proprietarul unității a descris evenimentul ca fiind „suprarealist”, menționând că nici el, nici angajații și clienții prezenți nu și-l pot explica în mod rațional. Se cunoaște faptul că agresorul, originar din Córdoba, lucra în oraș și era cazat într-un hostel.